Durerea de spate este durerea cel mai frecvent raportată (urmată de durerile de cap și durerea de gât) și motivul principal de invaliditate și/ sau de absenteism la locul de muncă în cazul persoanelor sub 40 de ani.
Cauze frecvente ale durerii de spate
Ce provoacă durerea de spate? Cauzele pot varia de la postura incorectă, stresul și excesul de greutate până la suprasolicitarea mușchilor și a ligamentelor sau la hernia de disc intervertebral.
Ați putea fi surprinși, însă, să aflați că și regimul alimentar bogat în grăsimi, zaharuri și fumatul (da, fumatul) poate fi un factor declanșator al durerilor de spate, potrivit dr. Daniel Mazanec, director asociat în cadrul Centrului pentru Sănătatea Coloanei Vertebrale al Clinicii din Cleveland.
Astfel, în 85% din cazuri este dificil să se indice cu precizie o cauză exactă a durerii de spate, chiar și cu ajutorul radiografiei sau a RMN-ului. Părțile care pot fi supuse imagisticii, cum ar fi încheieturile, discurile, oasele, nervii, nu spun întotdeauna întreaga poveste. De pildă, chiar dacă RMN-ul arată o anomalie, este posibil ca nu aceasta să fie cauza durerii. Vestea bună este însă că 99% din oameni nu necesită intervenție chirurgicală pentru eliminarea durerii de spate.
Ținând seama de simptomele dumneavoastră, de starea de sănătate actuală, de regimul dumneavoastră alimentar, de nivelul de activitate și de antecedentele medicale, medicii noștri vă pot adapta un plan personalizat de acțiune și tratament. Aceasta deoarece stilul de viață joacă un rol uriaș în afecțiunile spatelui.
Printre factorii majori care determină, întrețin sau agravează durerile de spate se numără:
- Obezitatea este un mare factor declanșator. Excesul de greutate exercită o presiune constantă asupra discurilor intervertebrale. În general, persoanele cu un indice de masă corporală de 30 sau mai mare sunt expuse cel mai mult riscului de a suferi de dureri de spate din cauza greutății suplimentare. Creșterea în greutate în timpul sarcinii, care se distribuie în mod inegal, poate și ea provoca probleme serioase. În acest caz, specialiștii noștri vă propun încorporarea exercițiilor fizice regulate și a unor obiceiuri alimentare sănătoase pentru a scădea numărul de kg arătat de cântar și, în consecință, pentru a reduce semnificativ sau chiar elimina durerea dumneavoastră de spate.
- Dacă nu vă mișcați corpul, veți lua în greutate și vă vor slăbi mușchii din zona lombară și cei abdominali. Mușchii abdominali slăbiți pot exercita o presiune incredibilă asupra spatelui, mai ales dacă suferiți de obezitate abdominală. Întărindu-i, exercitați o mai mică presiune asupra coloanei vertebrale. Un minim de 30 de minute de activitate fizică susținută zilnic elimină acest risc și vă oferă o stare de bine generală.
- Riscurile profesionale. Nu vorbim aici strict despre acele meserii care presupun ridicarea sau manevrarea de greutăți mari sau statul în picioare pe tot parcursul programului de lucru. Nu. Simplul stat la birou timp de opt ore pe zi (în special într-o postură incorectă) este unul dintre cele mai rele lucruri pentru spatele dumneavoastră. Evitați așadar șederile prelungite în șezut și alternați la fiecare oră cu mișcări active, sau câțiva pași în jurul biroului.
- Persoanele active au și ele destul de multe probleme cu spatele. De pildă, dacă vă place să alergați, picioarele ar putea deveni mai puternice, însă mușchii abdominali ar putea fi relativ slabi. În timp, aceste dezechilibre musculare afectează modul în care pelvisul dumneavoastră se leagănă înainte și înapoi atunci când alergați. În final, acest lucru poate duce la nealiniere și durere. Ideea de bază: toate sporturile și antrenamentele fizice sunt însoțite de riscuri de suprasolicitare. Indiferent de ce faceți, exercițiile de întărire a mușchilor abdomenului (precum Pilates) vă pot ajuta să echilibrați flexibilitatea cu forța musculară și, în consecință, să vă protejați spatele. Întâlnindu-se tot mai frecvent cu astfel de situații, specialiștii noștri din Departamentul de Kinetoterapie și Kinetoprofilaxie au dezvoltat metode moderne de antrenament, care să cuprindă toate zonele interesate și să vă ofere o dezvoltare armonioasă.
- Nu este un factor de risc prea bine cunoscut, dar este unul foarte important. Discurile intervertebrale sunt compuse în mare parte din lichid și, desigur, pe măsură ce înaintați în vârstă, încep să piardă lichid. Nicotina din țigări grăbește acest proces pentru că face ca vasele de sânge să se îngusteze, ceea ce, în definitiv, lipsește discurile de nutrienți.
- Vârsta. Discutăm despre simpla uzură a discurilor și încheieturilor dumneavoastră care are loc în timp. Alte afecțiuni legate de vârstă precum osteoporoza sunt, de asemenea, un factor. Departamentul de Reumatologie al Centrului nostru tratează cu succes, prin tratamente personalizate și abordare interdisciplinară astfel de afecțiuni.
- Prin producerea de reacții inflamatorii în corp, stresul este punctul de plecare al multor probleme de sănătate. Primul pas spre relaxare, atât a corpului, cât și a minții, este să dezactivăm răspunsul la stres. O mulțime de oameni acumulează tensiune în zona gâtului și partea superioară a spatelui. În astfel de cazuri învățarea unor tehnici de relaxare a mușchilor încordați, precum si anumite tehnici de management al stresului rezolvă durerea de spate.
Exercițiu: Întindeți-vă pe spate (pe o suprafață confortabilă) cu genunchii îndoiți peste o pernă și cu mâinile pe abdomen. Trageți aer în piept și lăsați abdomenul să se umfle complet, apoi expirați și lăsați-l să se dezumfle. Încercați să efectuați 10 respirații în acest mod. Respirația diafragmatică sau respirația abdominală relaxează sistemul nervos și oprește curgerea de cortizol și adrenalină (hormonii de stres) – ceea ce ajută la încetinirea răspunsului inflamator. Chiar dacă nu aveți de-a face cu un episod acut de stres, acesta este un exercițiu grozav ce se poate face ca un destresor zilnic.