Insomnia
Probabil că oricine a avut măcar o dată în viaţă o noapte rea de somn, în care s-a învârtit pe toate părţile fără să poată adormi. Lătratul câinilor, şuieratul vântului, o cină luată prea târziu şi foarte consistentă, toate acestea şi multe altele pot cauza probleme de somn ocazionale. Se estimeazã că 35% dintre adulţi au din când în când probleme de somn.
Din punct de vedere medical, insomnia reprezintã existenţa unor dificultăţi de adormire, atunci când îţi ia mai mult de 45 de minute ca să adormi. Existã însã şi alte tulburãri ale somnului, înrudite între ele: treziri frecvente şi imposibilitatea de a adormi la loc, trezirea dimineaţa devreme şi senzaţia de obosealã dupã o noapte de somn.
Totuşi, nici una dintre acestea nu este o problemã adevãratã decât dacã simţiţi permanent o stare de obosealã. Dacã sunteţi mai somnoros dimineaţa, dacã vã treziţi prea devreme, dar sunteţi totuşi odihnit şi plin de viaţã, nu trebuie sã vã îngrijoraţi.
Din fericire, existã o serie de mãsuri care pot fi aplicate la domiciliu şi sunt foarte simple şi eficiente pentru a scãpa de insomnii.
Ce puteţi face?
Câteva sugestii suplimentare
- Faceţi exerciţii fizice în timpul zilei.
- Evitaţi exerciţiile extenuante cu douã ore înainte de culcare.
- Odihniţi-vã spre searã. Nu rezolvaţi atunci problemele dificile.
- Pãstraţi-vã dormitorul întunecat, la o temperaturã potrivitã (nici prea caldã, nici prea rece).
- Mutaţi lucrurile care v-ar putea distrage, cum ar fi ceasul, telefonul sau radioul.
- Încercaţi sã folosiţi noaptea o mascã de somn (care sã acopere ochii) şi dopuri de urechi.
- Dacã luaţi medicamente care pot fi stimulatoare: antihistaminice, decongestive sau medicamente pentru astm, luaţi-le cu cât mai mult timp posibil înainte de culcare.
- Pãstraţi destinaţia dormitorului doar pentru somn şi pentru activitãþi asociate cu somnul. Mergeţi în altã camerã pentru a citi, pentru a vã uita la TV sau pentru a mânca.
- Dupã ce v-aţi pus în pat, faceţi un efort conştient pentru a vã relaxa muşchii. Imaginaţi-vã într-o scenã liniştitã şi plãcutã.
Insomnia ocazionalã poate fi cauzatã de zgomote, de temperaturi extreme sau de schimbãri ale mediului în care dormiţi.
O asemenea insomnie este posibil sã disparã când cauza dispare. Când însã o problemã de somn sau lipsa timpului pentru somn vã împiedicã sã aveţi o noapte bunã de somn, o stare excesivã de somnolenţã poate apãrea în timpul zilei. O asemenea somnolenţã, la rândul ei, poate avea consecinţe grave, cum ar fi accidentele auto, muncã ineficientã, performanţe slabe la şcoalã şi accidente la locul de muncã. Insomnia poate fi însã şi un simptom al unor probleme mai grave de sãnãtate fizicã sau mintalã.